Se caută cei mai remarcabili arbori din România

Celor mai mulţi dintre noi ne plac arborii bătrâni. Uneori, este de ajuns să comunicăm cu oamenii, să le spunem că acel arbore batrân cu trunchiul masiv, scorburos, eventual pe jumătate uscat are valori extraordinare atât din punct de vedere ecologic, dar şi istoric şi cultural. Un gest de admiraţie, venit din partea unor oameni obişnuiţi poate schimba atitudinea celorlalţi faţă de arborii bătrâni. Astfel, copaci care erau pe “listă” pentru a fi tăiaţi pot fi reevaluaţi sau chiar protejaţi ca valori. Un exemplu interesant în acest sens îl reprezintă “Arborele Rotund”, un jugastru dintr-un sat de lângă Odorhei.copac5
Grupul Facebook Remarkable Trees of Romania are ca scop colectarea informaţiilor bazate pe fotografii şi poveşti interesante despre arborii remarcabili din România. Un arbore remarcabil tipic va fi un arbore bătrân cu dimensiuni mari, viu sau mort, sau un arbore cu formă excepţională, neobişnuită. Arbori de acest fel se pot găsi oriunde: de la aşezări umane, până la păşuni şi păduri. Oriunde s-ar găsi, aceşti arbori au multe roluri importante, cum ar fi asigurarea fructelor şi furajelor, îmbunătătirea calităţii aerului, stocarea carbonului şi prevenirea eroziunii solului. Arborii bătrâni sunt de o importantă majoră, din punct de vedere ecologic. Scorburile, ramurile şi scoarta uscată fac parte din componentele naturale ale arborilor, asigurând habitate pentru numeroase specii (ciuperci, insecte, păsări), cât şi pentru cele protejate pe plan international. Arborii bătrâni ar trebui să fie protejaţi legal, pentru valoarea lor ecologică şi culturală inestimabilă.
copac1În spatele iniţiativei Remarkable Trees of Romania sunt oameni de ştiinţă, dar şi din sfera civilă (de la organizatii cum ar fi Asociatia Pogány-havas, WWF, Eco-Breite si Mihai Eminescu Trust, şi parteneri externi, cum ar fi „Ancient Tree Forum” din UK). Initiativa va fi de succes în cazul în care oamenii din toate regiunile României se vor implica în popularizarea şi eventual în protejarea arborilor remarcabili din regiunea lor. În lunile următoare, se va lansa o platformă web unde oricine poate încărca fotografii cu arbori speciali şi poveştile lor.
„Arborii bătâni sunt martori vii ai istoriei, care includ şi informaţii despre activităţile umane din trecut, cum ar fi de exemplu tăierea crengilor pentru frunzare sau alte scopuri, dar şi despre condiţiile bioclimatice şi starea ecosistemelor din trecut”, a explicat ecologul Tibor Hartel, unul dintre cei care au inspirat acest proiect. Arborii multiseculari oferă informaţii, inclusiv despre perioada glaciară scurtă din Europa. Fiind şi frumoşi, arborii bătrâni ar putea fi considraţi elemente emblematice ale peisajelor în care se află.
copac4În Europa există încă multe peisaje cu valoare bioculturală ridicată, unde prezenţa acestor arbori este probabilă. Un exmplu pentru astfel de peisaje ar fi păşunile cu arbori. Acestea sunt pe cale de dispariţie în multe ţări dezvoltate economic din Europa. Aceste păşuni sunt adevărate „hotspoturi” pentru arborii bătrâni. Astfel, recunoaşterea lor formală ar fi un pas important pentru asigurarea sustenabilităţii ecologice şi economice a acestora. Din păcate, arborii bătrâni dispar de pe aceste păşuni într-un ritm alarmant, din cauza incendierilor necontrolate şi, mai ales, a tăierii acestora.
Vă invităm să exploraţi regiunea în care locuiţi pentru găsirea arborilor remarcabili. Întrebaţi oamenii în vârstă despre existenţa lor şi aflaţi-le poveştile. Încărcaţi imaginile cu aceşti arbori, împreună cu informaţiile despre ei pe pagina Remarkable Trees of Romania. Grupul are deja aproape o mie de membri, şi puteţi găsi aici, zilnic, informaţii despre arborii remarcabili din România.

One thought on “Se caută cei mai remarcabili arbori din România

  1. Lionel says:

    Il y a un chêne de plus de 500 ans (1515 Marignan ?) dans le jardin d’une vétérinaire derrière l’église romano-catholique (très moche) de Focsani en Roumanie. Il a un vieil écriteau tout rouillé sur le tronc en partie caché par une banderolle donnant le nom et le prénom de cette vétérinaire.
    Dr Lionel Anxo
    Lanxo@icloud.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *