Posts

Diş Hindistan, İtaliya və Şərq yemək təsir edir

pizzaMâncarea preferată poate avea efecte nedorite asupra sănătăţii dinţilor unei persoane, de la pete şi decolorări, la degradarea dinţilor şi dureri ale articulaţiei mandibulare.
Pizza şi pastele sunt două feluri de mâncare foarte populare şi aproape nimeni nu le asociază cu pericolul apariţiei cariilor. Blatul de pizza şi pastele conţin însă, în marea lor majoritate, carbohidraţi rafinaţi, care sunt de fapt zaharuri simple ce se dizolvă rapid. Acest lucru duce la creşterea rapidă a acidităţii în cavitatea bucală, iar când aceasta este combinată cu aciditatea roşiilor, poate duce la slăbirea smalţului dinţilor şi la apariţia sensibilităţii dentare, la rece şi la cald, lucru care nu este niciodată un lucru plăcut, fiind uneori primul semn privind apariţia unei carii. Soluţia este folosirea unei gume de mestecat care să provoace o salivare mai intensă, pentru a creşte nivelul de salivă din gură, ceea ce duce la scăderea acidităţii.

yapışdırFiecare adult si-a creat un obicei atunci cand vine vorba de alimentatie, chiar si mesele neregulate si haotice reprezentand un obicei. Insa, printre alimentele pe care unele persoane le consuma chiar zilnic se numara si acelea care ne ataca dantura, afectandu-ne zambetul, imaginea, dar si sanatatea.Aceste alimente ne afecteaza smaltul dentar sau pH-ul oral, ducand astfel la patarea dintilor, la formarea cariilor, a tartrului sau chiar a placii bacteriene, care reprezinta primul stadiu al parodontozei”.

Pe de altă parte, nu doar ceaiul şi cafeaua duc la apariţia unor pete pe dinţi, ci şi consumul unor alimente foarte bogate în pigmenţi. Mâncarea indiană şi cea chinezească prezintă această caracteristică, din cauza curry-ului, care în timp poate duce la îngălbenirea dinţilor, şi a sosului de soia care, de asemenea, poate duce la apariţia unor pete. Experţii recomandă consumul unor legume precum broccoli şi spanac înainte de mâncăruri cu sos de soia sau curry, pentru că acestea ar lăsa un film protector pe suprafaţa dinţilor, protejându-i astfel faţă de pătare.

Deşi poate părea puţin credibil, şi tipul de alimente consumate are un efect asupra sănătăţii articulaţiilor mandibulei. Textura dură a cărnii utilizate la prepararea chebapului este asociată, uneori, cu apariţia unor dureri ale articulaţiei mandibulare. Consumul unei mari cantităţi de alimente ce necesită o mestecare intensă poate însemna o suprasolicitare a mandibulei şi a articulaţiei acesteia, ceea ce duce la apariţia de disconfort sau chiar durere.

perident-apa-of-gura1_1

PERIDENT sprey de gura

Perident-apa-de-guraGB Tərkibi / INCI: Water (aqua); spirt, propolis, aloe vera yarpağı ekstraktı (Aloe vera yarpağı); ağac qatran çıxarış-of-buxur (Boswellia Serrata), Pistacia lentiscus (mastika) saqqız; yaşıl çay yarpağı (Camellia sinensis yarpaq çıxarış) və çıxarış; qreypfrut toxum çıxarış (Citrus Grandis) toxum çıxarış; şabalıd (Aesculus hippocastanum) və çıxarış; mentol; qliserin.

Perident, odors (halitosis) rədd nəfəsi təravətləndirir ağız ağız Sprey. Nəmləndirir. çürük qarşı artırır sağlam oro boğazdan boşluğuna saxlamaq kömək edir.

istiqamətləri: gündə ağız boşluğunda 1-2 çekim 5-7 dəfə Sprey.

Plast 10 yamalar x Perident chewable`

perident-Plast-10plasturi-for-natura-8568109maddələr: Ceara de albine, Guma yaxı, extract Boswellia Serrata, propolis çıxarış,nane çıxarış.
-previne aparitia cariilor si formarea de placi dentare
-mentine igiena orala, este un puternic dezinfectant oro-faringian
-se utilizeaza si dupa interventii stomatologice
-elimina respiratia urat mirositoare
-previne paradontoza
-elimina si trateaza aftele
-opreste candidoza bucala
-combate bacteria heliobacter pilori
-reduce problemele gingivale
-trateaza ulcerul
bağırsaq ayarlar
Siz yemək sonra yer diş fırçası istifadə olunur

istiqamətləri:
O yemək arasında saxlayır şifahi vestibül tətbiq edilir Chewable patch