الوظائف

علاج بالأعشاب لضغط الدم المرتفع

ارتفاع ضغط الدم فاكتسابوتهيغبلودبريسوريور مثيرة للاهتمامTensiunea arterială crescută este o afecţiune frecventă în care sângele exercită o presiune exagerată asupra pereţilor arteriali, ceea ce poate duce la complicaţii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale şi insuficienţă renală.

Aproximativ 3 din 10 persoane trăiesc cu hipertensiune arterială, ceea ce înseamnă că la nivel mondial există aproape 1,8 miliarde de hipertensivi. Din nefericire, aproape 50% din aceştia nu ştiu că au tensiune arterială crescută.

Mai mult, cifrele arată că o treime din populaţia hipertensivă este predispusă la boli de inimă, السكتة الدماغية, boală cronică renală şi chiar moarte subită.

Vestea bună este că hipertensiunea arterială poate fi depistată printr-o simplă măsurare a tensiunii, gest care nu durează mai mult de câteva minute. De asemenea, o altă veste bună este că hipertensiunea arterială poate fi prevenită şi controlată, urmând o serie de recomandări al căror nucleu este adoptarea unui stil de viaţă sănătos.

Tratamentul de prevenţie primară în hipertensiunea arterială începe de când ne naştem, ceea ce inseamna ca ,în copilărie şi în adolescenţă trebuie să ne creăm o serie de bune obiceiuri, cum ar fi: să avem o viaţă activă, să facem mişcare, să nu stăm numai în faţa televizorului sau a calculatorului, sa incercam sa mancam cat mai sanatos, si mai putina sare .

أعراض
Manifestarile sunt diverse: صداع, uneori mai importante dimineata, ameteli, vajaieli in urechi, رعاف, senzatie de deget mort, aparitia de puncte luminoase sau negre in campul vizual.

In numeroase cazuri, chiar la valori mari ale tensiunii bolnavii nu au nici o tulburare subiectiva; aceeasi lipsa de tulburari poate fi constatata in fazele de inceput ale hipertensiunii arteriale ( HTA) esentiale. Evolutia bolii este benigna in multe cazuri, in special cand cresterile presiunii maxime si minime sunt moderate. Insa chiar si in aceste cazuri, daca HTA esentiala nu este tratata corect, pot aparea simptomele localizarilor تصلب الشرايين (inima, creier, rinichi).

Recomandari :Ceai Cardiovasc,Seminte de in, Normotensiv, Ginkgbiloba & Ginseng & Acerola.

كارديوفاسك x 30 في الثانية seminte de in x 30 CPS نورموتينسيفCEAI cardiovasc X 20 DOZEginkgo_biloba_ginseng_acerola1

كريم تدليك مع زيت x 500 Seabuckthorn ز

تدليك كريم مع زيت seabuckthornالمكونات: المياه (أكوا)؛ بالميتاتي اثيلهيكسيل؛ ديميتيتشوني؛ بولياكريلاتي الصوديوم؛ الغليسرين؛ البحر النبق (النفطرهامنويديس Hippophae النفط); فيتامين E (توكوفيريل اسيتات)؛ فينوكسيثانول؛ اثيلهيكسيلجليسيرين.

خصائص:

تدليك كريم مع زيت seabuckthorn، صورة مزخرفة الضوء سرعة استيعابه، vitaminizantă، îmbunătăteste مظهر الجلد مرئية. تم تصميم بروتيجيريا للإشعاع الشمسي. المطريات قوية، يقدم الجلد مظهر طازجة وصحية.

الاستخدام: تدليك الجسم. الكريم يطبق خارجياً على الجلد نظيفة ودون وقوع إصابات. أنها سهلة وبطء تدليك لهم، حتى الاستيعاب الإجمالية في الجلد. تجنب ملامسة العينين. يحتوي على لا صبغات. Spalaţivă اليدين بعد التطبيق.

CPS زهرة x 30/60/200

زهرة x 30 إطارا في الثانيةالمكونات: (زهرة العاطفةزهرة إينكارناتا)
-الاسترخاء أمثل، نوم سلمية والصحية؛
-تحل محل الدول تشعر بالقلق.

طريقة الاستخدام
1 cps x 3 يوميا قبل الوجبات الرئيسية، مع كوب من الماء أو الماء العادي Pi.