Search
Generic filters
Exact matches only

Mancarea ar trebui reglementată asemenea tutunului?!

Organizaţiile internaţionale din domeniul sănătăţii sunt de părere că industria alimentară ar trebui supusă unor reglementări similare celor din industria tutunului. Asta atâta vreme cât, în acest moment, obezitatea este o ameminţare mai mare decât fumatul la adresa sănătăţii. Potrivit BBC, Consumers International şi World Obesity Federation cer măsuri mai drastice pentru alimente, cum ar fi ambalaje imagini care să ilustreze riscurile obezităţii, asemănătoare imaginilor de pe pachetele de ţigări. hamburgerCele două mari organizaţii sus menţionate, care au dat tonul acestei revendicări susţin că guvernele ar trebui să supună industria alimentelor şi industria băuturilor unor reglementări mult mai stricte, în condiţiile în care numărul morţilor cauzate de obezitate a crescut de la 2,6 milioane (2005) la 3,4 milioane (2010) si 5,6 milioane (2014). Printre reglementările sugerate de organizaţiile internaţionale se numără reducerea cantităţii de sare şi zahăr folosite în alimente, reducerea cantităţii de grăsimi saturate, ameliorarea hranei servite în spitale şi şcoli, precum şi norme de control în publicitatea la alimente şi băuturi, pe fondul unei educaţii mai temeinice în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă. Astfel, Consumers International (CI) şi World Obesity Foundation (WOF) recomandă eliminarea grăsimilor trans din toate alimentele şi băuturile, în următorii cinci ani, dar şi interzicerea reclamelor la alimente destinate copiilor şi difuzate de televiziuni de profil. Luke Upchurch, din partea CI, sugerează, de asemenea, impunerea unui “tratat la nivel global” care să reglementeze industria alimentară, pe modelul tratatului destinat industriei tutunului. “Vrem să evităm situaţia din anii 60, când industria tutunului susţinea că nu e nimic în neregulă cu ţigările, ba chiar că acestea sunt benefice sănătăţii, iar după 30 sau 40 de ani, am avut parte de milioane de morţi cauzate de fumat. Dacă nu luăm măsuri acum, vom avea parte de aceleaşi tergiversări şi în industria alimentară,” arată Upchurch, citat de BBC. În acelaşi timp, Tim Lobstein, medic şi membru al WOF, susţine că “dacă obezitatea ar fi o boală infecţioasă, miliarde de dolari s-ar investi în controlarea ei. Dar fiindcă obezitatea este, în mare parte, cauzată de supraconsumul de alimente bogate în grăsimi şi zahăr, responsabilii pentru politici publice nu sunt dispuşi să atace interesele corporaţiilor care promovează aceste alimente.”evolutia obezitatii

Distribuiti articolul:

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Accept all Services